Când te-am cunoscut ştiam că iubesti cuvintele dar pe zi ce trece am înţeles tot mai bine pasiunea ta nebună pentru semantică.
După primul nostru sărut, m-ai privit cu ochii în lacrimi şi mi-ai spus:
"Ador antonimele de pe buzele tale."
Eram doar un copil. Te-am întrebat inocent:
"Ce vrei să spui?"
Mi-ai răspuns profund răvăşit:
"Mă ucizi şi mă readuci la viaţă în acelaşi timp."
Mai târziu am început să înţeleg mai mult.
Obişnuiam să facem dragoste ore întregi şi de fiecar
she eats her caviare
served by a russian millionaire
under Monaco lights
she wears
only sparkles
from neon commercials
on wet tuesdays
never the same
she
only
borrows hearts
letting shards
and her lipstick
red
trace
on the champagne glasses
crows with plastic faces
equally sharing the same
eternal life potion
in a world
of different coffins
who´s to blame?!
the whore California?
probably not...
tomorrow is Tuesday
and we have
rain
Nesatisfăcută
precum o întrebare,
te apropii de mine
subtil...
Îmi trimiţi pe rând
semne subliminale,
stârnindu-mi telepatic
simţul tactil.
Nările-ţi flămânde
vor să-mi simtă parfumul,
desluşindu-mi urma
după miros...
Nerăbdătoare,
tu-mi descoperi conturul
ce-ţi ascundea alura
misterios.
Încet, întinzi o mână,
tremurând a dorinţă,
palpitând milimetric
după un sărut...
Zărindu-ţi chipul
de irezistibilă fiinţă,
te cuprind în braţe
fremăt
Plouă octombrie
pe umerii mei goi.
Plouă octombrie
şi mi-e-aşa de frig
că mi-au amorţit gândurile rămase
nerostite.
Inspir parfum
de frunze strivite
sub tălpi însingurate
iar pielea-mi miroase
a roşcove ude
şi-a pământ putrezit.
Toarnă cu semne
de disperare
şi vârfuri de umbrelă.
Toarnă cu vârfuri de umbrelă
iar oasele-mi sunt frânte,
buzele rupte,
După-ţi voi scrie porumbel pe trup,
Ce-are să dea din aripile lui,
O boare-a omului întreg
Pe care dintr-o jumătate de cuvânt ai reuşit să îl descui.
Îl descompui şi îl desfaci,
Pe dinăuntru-i plin de flori de măr.
Pe trepte, trenu-n care zaci,
Eu am să plec, mă duc spre adevăr.
Spre adevăr ce îl rosteşti cu aer din plămânul meu,
Spre drum ce-l coş cu discuri ce se-ascultă greu.
Dintr-un cearşaf de alb voi face batistute mici,
Ce le voi da la trecători, speranţ
bine-i doamne să mai dormi
ziua în amiaza mare
când
prelinsă lângă mine ai şoptit
îmi e sângele stricat
îmi e gândul mai nimic
tic şi tac
şi tac, şi tic
vezi tu, dragă
să-ţi duci viaţa cere timp
înc-un pic şi înc-un tic
nu e vorbă-n lumea asta
ca să-ţ
Stiu, ar trebui sa dorm la ora asta dar se pare ca somnul nu se mai lipeste de mine. Asa ca voi face exact ce nu trebuie sa fac. Avea dreptate mama: fiecare pasare pe limba ei piere.
Tocmai m-am recuperat dupa o pseudo-intalnire cu moartea in timpul unor scufundari in Marea Egee (asta dupa ce ani de zile am visat sa fac asta, how ironic is that?). Nimic deosebit: pacatosul ala de tub de oxigen s-a trezit sa faca figuri tocmai cand ma aflam la adancimea maxima admisa. Eh, nu e cazul sa exagerez cu lamentarile. Am scapat basma-curata. Sa zic merci. Asa, deci, dupa toata tarasenia asta, doctorii mi-au spus raspicat ca am nevoie de odihna si lin
de ce te-ascunzi
cu umerii
pe jumătate
plini
sau goi
în pahare dulci
şi moi?
haide să visăm
când stelele înţeapă
atmosfera
să privim o fotografie
de parcă ea
n-ar exista, ci doar
cerneala mea
şi a ta
unite într-o dungă
la drum lung
hai să ne suflăm unul
altuia
părul scurt sau
proaspăt tuns
în vânt
şi să adunăm
fulgi
de păpădie
în pumnii îngheţaţi
...ascultând cum
două picături de ploaie
se întrec
până la pământ şi
î
miros fad
de vijelie
şi trei corzi cu sunet
de-nserare timpurie
pe lentilă fumurie...
mi-am recuperat eşarfele
zilelor de-alaltăieri
şi-am promis că
nu o să mai locuiesc
între-aceleaşi semafoare
pline doar cu
bulbi stingheri
oamenii-mi zâmbeau
odată, -mi dădeau aripile
spre lumina
fără plată
beam doar apă plată
şi iubeam o inimă
prea puţin
decolorată
care nu uita de
timpuri, spaţii, nepăsare,
aberaţii,
altercaţiile din soare;
eram pete de culoare
...inspir negru
de asfalt
şi-ntre